Bucuria de a fi liber

În ziua în care am vorbit cu Elena era multă agitaţie la centru, aşa că am decis să ne ’’retragem’’ într-un loc mai liniştit, unde eram înconjurate de flori, lămâi şi un acvariu cu peşti viu coloraţi. Un soare cald pătrundea printre geamuri şi desena mozaicuri pe jos.

E la centru din 2012, însă din 2002 ’’stă prin spital’’, îmi spune cu o furie înăbuşită. Încă de atunci a început să aibă probleme cu picioarele, acum fiind aproape paralizată şi mişcându-se doar cu ajutorul căruţului cu rotile.

Are 72 de ani şi îşi aduce aminte de vremea când era în putere şi adora să călătorească. O entuziasmau în special excursiile la munte datorită sentimentului pe care-l avea când escalada şi atingea vârful. Cu două lacrimi izvorâte fără preaviz, îmi spune câtă bucurie a simţit când a ajuns pe vârful Toaca. Panorama şi măreţia muntelui Ceahlău au fost impresionante, iar Observatorul meteorologic şi cele 403 de trepte până acolo au fascinat-o. Mărturiseşte că sportul a reprezentant o constantă în viaţa ei, de mic copil fiind vioaie şi mereu în mişcare: juca volei, țurca, alerga şi se cățăra în toţi copacii.

Şi mănăstirile din Moldova, pe care le vizita adeseori, îi trezesc amintiri frumoase: Putna, Sihla, Sihăstria şi tot drumul până acolo…ce libertate! Atunci putea să meargă, să alerge şi fiecare pas pe care îl făcea până la ele parcă o aducea mai aproape de Dumnezeu. Tocmai îmi spunea că îi place să citească din Biblie, pentru că îi crează o stare de împăcare cu toate, când o maică de la centru ni se alătură. Începe o discuţie chiar despre libertate şi ce înseamnă ea de fapt şi simţim cum toate grijile dispar şi respirăm un alt aer.

După ce maica ne lasă din nou singure, îmi povesteşte despre fiul ei care are 32 de ani şi care o vizitează în fiecare săptămână. L-a crescut singură, de când băiatul avea vârsta de 6 ani, şi e mândria ei. Educaţia a fost cel mai mare dar pe care i l-a putut oferi şi e fericită că el l-a folosit cum trebuie.

A lucrat până în 2002 la Rodipet, în ordonarea şi expedierea presei externe, iar acum îşi umple timpul liber cu jocuri de şah şi domino, citind sau uitându-se la filme.

Faptul că e mobilizată în căruţ uneori o înnebuneşte. Spune însă că

’’vanturile nu suflă mereu cu aceeaşi suflare’’
, aşa că există şi clipe când bucuriile predomină în sufletul ei. Când îşi vede băiatul sau când e vizitată de câţiva prieteni dragi. Iar acum fericirea înseamnă pentru ea să aibă o minte liniştită.