Frumusețea de a crea

Am cunoscut-o pe Clizantena pe culoarele centrului. Purta o geantă de culoarea untului, brodată meticulous şi pusă transversal, care mi-a amintit de portul tradiţional moldovenesc al femeilor bătrâne. Se îndrepta spre călcătorie, unde trebuia să lase pachetul pe care îl ducea în mână. Sunt nişte mileuri din macramé croşetate de ea însăşi şi ar vrea să fie îndreptate. Din primul moment în care le-am văzut, mi-am dorit să le aflu povestea.

Aşadar, după vizita la călcătorie, ne întoarcem la etaj să găsim un loc liniştit, ne aşezăm comod în fotolii şi începem să discutăm.

Este dintr-un sat din judeţul Bacău şi mă fascinează numele său deosebit: Clizantena. E atât de rar încât preotul din sat ’’a întors-o’’ de la botez de trei ori pentru că nu îl mai auzise până atunci. Însă, la insistenţele mamei ei, preotul a cedat şi a botezat-o în cele din urmă.

Clizantena era numele fetei unui văr de-al mamei, pe care ea o îndrăgea mult
, îmi spune cu duioşie, ca explicaţie pentru alegerea unui nume aşa inedit.

A avut o căsătorie lungă şi fericită, alături de un om bun, care o ajuta cu treburile gospodăriei, îi vorbea tot timpul frumos şi nu era gelos. A murit în urmă cu două zeci şi şapte de ani, iar ea s-a mutat în Bucureşti la fiica ei.

E la centru de cinci ani, unde a ajuns în urma unor probleme de sănătate. Fiica sa are doi copii cu probleme psihice, care necesită foarte multă atenţie, şi i-a fost greu să îi mai asigure îngrijirea de care are nevoie. E la a patra operaţie, trei de fibrom, iar la ultima i-au scos şi fierea şi a rămas cu o tăietură lungă cât diagonala abdomenului. Din păcate are şi diabet, iar puterea îi slăbeşte câteodată, nereuşind să se scoale din pat chiar şi o zi întreagă. Atunci i se simte lipsa la masă, unde glumele din popor spuse de ea reprezintă ’’sarea şi piperul’’ tuturor.

Îi admir geanta şi aflu că e lucrată de ea. Se mândreşte cu îndemânarea ei la împletit cu andrelele, ’’tot ce vede, face’’ şi e de ajuns să privească o dată o imagine pentru a transpune-o imediat în lucru manual. Ingredientul secret e pasiunea şi ar fi un profesor excelent pentru cei dornici să-i înveţe arta. Are şi referinţe de seamă, cel mai ’’bun’’ cumpărător al său aflându-se în SUA. Şi tocmai când vorbeam despre piaţa ei de desfacere, apare un alt client plin de speranţă. E doamna doctor care are nevoie de îndemânarea ei pentru a-i repara nişte mănuşi din lână foarte dragi.

De când e la centru, a învăţat câteva tinere să lucreze cu andrelele şi i-ar plăcea mult să continue. Iar pentru a le uşura munca doritoarelor, spune că are ea toate instrumentele necesare pentru asta.

Curiozitatea mă face să o întreb despre mileurile călcate adineaori cu atenţie. Începe să mi le expună, foarte mândră de ’’opera’’ sa, deschizându-le pe fiecare cu grijă. Fiecare mileu reprezintă o poveste, fiecare e creaţia ei, ivită din imaginaţie şi iubire şi materializată de mâinile neobosite.

Mi se pare că i se potriveşte atât de bine zicala:

Cine poate mânui cu îndemânare un ac, ne poate face să vedem un fir care nu există
.