Pasiunea pentru cunoaştere

L-am întâlnit pe Ion în camera lui foarte curată şi ordonată, el însuşi fiind deosebit de îngrijit şi atent la ţinută.

Din prima clipă, îmi spune mândru şi probabil pentru a impune un oarecare respect că, a predat o viaţă întreagă ca şi profesor la Universitatea Tehnică de Construcţie, Facultatea de Geodezie, făcând parte din colectivul de fotogrametrie şi teledetecţie.

Îmi dau seama că vrea să îmi vorbească despre experienţele din perioada didactică, aşa că îl întreb care a fost cea mai frumoasă amintire de atunci. Cu acelaşi ton autoritar care îl prinde, îmi evocă momentul călătoriilor în Canada, unde a participat la două stagii de perfecţionare, primul de patru luni şi al doilea de o lună, la Universitatea din Edmunston, Facultatea de Silvicultură.

E deja limpede că pentru el pregătirea adecvată şi formarea, interesul continuu pentru profesie, indiferent care e ea, au un rol important. Sunt curioasă totuşi să aflu ce altceva i-a mai făcut plăcere pe parcursul vizitei în Canada, ce obiective turistice a văzut şi ce anume l-a impresionat. Iar el, cu un zâmbet pretenţios, îmi răspunde că aeroportul. Zâmbesc şi eu, dar intrigată. Mă lămureşte rapid: pentru că era ’’un aeroport foarte puternic’’.

Continuăm pe aceeaşi linie, cu congresele din Austria, Olanda, Canada, China şi Turcia care i-au îmbogăţit experienţa profesională. Dintre toate, Istanbulul şi organizarea de acolo l-au fascinat şi le consideră desăvârşite.

A călătorit şi în România şi e foarte mândru de ţara noastră. Când începe să-mi povestească despre Delta Dunării, vocea îi vibrează de entuziasm. A fost acolo de opt ori, pe parcursul mai multor ani, şi tot ar mai merge, cunoaşte fiecare colţişor şi iubeşte să se piardă pe canale. I-ar face mare plăcere să vorbească tinerilor despre comorile infinite ale Deltei şi să-i ghideze în descoperirea lor.

Cu toate meritele câştigate de-a lungul anilor sunt sigură că ar fi putut să plece din ţară. Aş vrea să ştiu dacă s-a gândit vreodată la asta. Îmi răspunde ferm că nu: ’’Ce au ei acolo, avem şi noi aici’’. Recunosc că pentru un tânăr răspunsul poate să nu fie înţeles. Aşadar insist şi atunci îmi explică:

Pai, e simplu: şi acolo, ca şi aici, trebuie să munceşti mult.
Acesta e secretul unei cariere de succes, de peste patruzeci şi nouă de ani în cazul lui, şi vrea să sublinieze:
Să munceşti şi să fii cinstit!
.

Una dintre cele mai mari satisfacţii din carieră a fost când a obţinut doctoratul, ajungând astfel la treapta cea mai de sus pe care şi-o propusese atunci. Nu l-a obţinut uşor, pentru că a implicat mult efort, multă documentare, inventivitate pentru a găsi cărţile necesare, dar cel mai important a fost să vadă practic cum se realizează lucrurile:

Teoria fără practică e zero
.

Ion şi-a dedicat toată viaţa studiului, preocupându-se mereu să îşi cumpere cele mai noi cărţi şi reviste, să afle ultimele invenţii şi idei. Colecţia din biblioteca sa de acasă totalizează peste două mii de volume şi vorbeşte despre ea ca de un copil pe care l-a crescut.

Cunoaşterea şi împărtăşirea ei studenţilor a fost calea sa de împlinire. (Nu a fost niciodată căsătorit şi nici nu a avut copii). O cunoaştere pe care ar vrea să o transmită în continuare tinerilor, aici la centru. Simte nevoia să fie ascultat, aşa cum era atunci când încă mai preda.

Timpul liber limitat şi-l petrecea plimbându-se în natură, unde se simţea relaxat şi liniştit. Locul lui preferat din Bucureşti a fost şi rămâne Gradina Icoanei şi o bancă anume pe care obişnuia să se aşeze şi să se bucure de soare. Fire sociabilă, îi plăcea să discute ore în şir cu colegii de facultate şi avea senzaţia că în jurul lor se crea o lume aparte în care lucruri extraordinare deveneau posibile.

Îi explic ideea proiectului nostru şi îmi spune categoric că el nu se consideră bătrân. La șaizeci şi opt de ani nu poate fi bătrân! Şi nici dacă ar avea o sută, nu s-ar considera aşa. O admiraţie mută îmi umple inima. Şi chiar dacă nu e exprimată în cuvinte, se zăreşte pe chipul meu şi îl face să continue.

Întotdeauna am muncit mult, am învăţat, mi-am văzut de treaba mea. Şi aşa o să fac în continuare. Tinereţea e o calitate sufletească care nu ţine cont de vârsta cronologică. Înseamnă să ai nişte valori care transcend timpul. Iar pentru mine, ele sunt corectitudinea, munca şi cinstea.