Pe valurile apei

Dl C are optzeci și unu de ani și începutul lui 2015 nu a fost deloc ușor pentru el. A avut de înfruntat două infarcturi. Dacă primul nu i-a lasat semne adânci, în urma celui de al doilea nu se mai poate deplasa singur. A fost internat la un spital, dar pentru că acolo nu s-a simtit comfortabil și respectat, procesul de însănătoșire a mers greoi. După o perioada la un alt centru de bătrâni, a venit la Don Orione. Îmi spune că, o dată ajuns aici, a început să se simtă mai bine. Participă în fiecare zi la un program strict de recuperare, iar rezultatele lui îl bucură. Îl motivează dorința de a se întoarce acasă la el și de a fi din nou autonom. Aceasta stare de bine l-a facut să-și dea barba jos, deși își promisese că va ține doliu după soție și frate timp de trei ani. Au trecut numai doi, dar știe că și ei s-ar bucura de progresul lui și ar vrea să îl sărbătorească.

S-a căsătorit în 1966, soția lui fiind stomatolog. Pentru el, toți acei ani petrecuți împreună în armonie, ani fericiți și minunați, sunt rezultatul faptului că fiecare dintre ei și-a găsit împlinirea individuală. Și-au practicat meseriile cu pasiune și fiecare zi era o ocazie să facă un lucru bun. Când se vedeau acasă seara, simțeau că ziua a trecut cu folos și că își pot impartăși unul altuia acea stare de mulțumire. În familia lor au încercat mereu să cultive o atmosferă caldă și să se susțină, iar cei mai importanți pentru amândoi au fost copiii.

Daca nu ai copii, e degeaba, aia nu e familie
, mărturisește el.

Despre meseria lui imi spune că a implicat o mare responsabilitate, pentru că

trebuia să creezi din nimic
. După câțiva ani ca profesor de Fizică-Chimie la Universitatea din Craiova este adus să lucreze ca proiectant într-o fabrică de producție de apă grea. Datorită performanțelor deosebite a fost numit director de fabrică după numai cinci ani și primește o distincție importantă la nivel național.

Îmi este clară dedicarea cu care a profesat, dar aș vrea să știu și cum își petrecea timpul liber. Cu un ton sfidător, mă întreabă retoric:

Timp liber? Ce e ăla timp liber? Timpul liber era acela pe care îl lucram. Nu mi-am luat niciodată concediu. Nici la mare nu am fost, nici la munte.

Îl întreb care sunt valorile care l-au ghidat de-a lungul vieții și îmi răspunde că, în primul rând, este un om care și-a respectat întotdeauna cuvântul.

Este important să-ți respecți cuvântul, nu așa cum făcea Iorga. Se iscălea pe colțul paginii din jos și când nu vroia să-și mai recunoască angajamentul, rupea foaia acolo unde semnase
Apoi, l-a caracterizat și faptul că s-a ferit mereu să facă rău.
Cel mai urât lucru în viață este să faci rău
, mărturisește ferm. Iar fiindcă s-a purtat mereu frumos cu oamenii, colegii îl porecleau la serviciu ’’Cinstitul’’.

Zăresc pe pernă, asezată cu grijă, cartea ’’Pe aripile vântului’’ de Margaret Mitchell. Văzuse filmul, care i-a plăcut foarte mult, și asta l-a facut curios și în privința cărții. Doar că până acum nu i se pare prea izbutită. Din câte știe el, Mitchell nu a scris și alte cărți. A scris o singură carte și aia nereușită, în opinia lui. Crede că până la urmă Mitchell nu a avut nici o realizare. Pe când în cazul lui, cea mai mare operă a sa este baiatul lui; și e una reușită. Strălucirea privirii lui e grăitoare.